Este devreme, stiam ca vei veni, dar nu stiam cum. Stiam ca astazi te voi intalni aici. Esti mereu aici, dar prin absenta mea nu te-am remarcat. Devreme, ca sa fiu sigura ca nu te pierd. Si-am asteptat. Astazi, trebuia neaparat astazi!
Stiam ca nu sunt singura care te astepta, dar eram sigura ca vii special pentru mine, restul lumii fiind doar martora amorului nostru. Ma asez pe un pilon al digului; aerul era umed si placut, usor caldut, sarat si dulce in acelasi timp.
Lumina slaba isi tragea seva din mare si din orizont, rosiatica la limita zarii si cenusie deasupra mea. Trag aer in piept si ma las o vreme toropita de muzica valurilor lovindu-se de pietrele de pe hoteluri Eforie Nord, stiind ca vei mai zabovi o vreme in lumea ta.
Vreau ca povestea noastra de dragoste sa fie perfecta.
Pescarusi care au inceput sa se agite tipand, prima barca pescareasca iesita in larg si purpuriul tot mai accentuat al norilor timizi din departari mi-au spus ca vei veni curand. M-am ridicat sa te intampin, am tras din nou aer in piept si nu stiu de ce m-am simtit emotionata, de parca nu ne-am mai fi vazut. Intr-un final ai inceput sa te ivesti si apa care pana acum era ca o matase ondulata, molcoma si de o culoare calda spre neutra a inceput sa fiarba. Totul ardea si totul radea, apa, cerul, norii si toata fiinta mea, prin zambetul tau luminos de pe chip.
Eram acolo pentru tine, unica, pentru totdeauna, sorbindu-te din priviri, incercand sa opresc clipa in loc si, cumva, in sufletul meu. Chiar am reusit.
M-ai prins, m-ai imbratisat, m-ai sarutat si m-ai incalzit, ai vazut prin mine si mi-ai dat lumina si aripi. Toti din jurul meu te vedeau, dar niciunul ca mine. Nici unul nu te-a cuprins in palma de atatea ori la rand fara sa vrea sa te pastreze, dar arzand de dorinta sa se inalte cu tine. Nu te opreste nimic din telul tau zilnic: cucerirea boltii. Asa ca urci tot mai sus, tot mai departe de orizontul care te-a zamislit si de locul unde mi-ai dat intalnire.
Eu stau tot pe dig, privindu-te drept in fata, avand in ei o urma de regret si repros pentru aceasta scurta clipa de iubire pe care mi-ai daruit-o. Apoi reprosul se transforma in recunostinta cand muzica apei imi aminteste ca acea clipa a fost numai pentru mine – scurta dar infinita. Te-ai ridicat si mai mult, din rosu te-ai facut aproape alb. Vei reveni maine, cu aceeasi purpura a amorului, dar eu nu voi mai fi aici, vei imparti cu alta focul adanc sau, poate, cu nimeni.
Vreau sa ma intind putin pe pietre si sa zac in caldura ta si in briza calda a marii. Ma gandesc la tine – acel rosu din zare care ai pus astazi in mine o alta inima.
Te-am avut si m-ai avut. Timpul va trece, poate peste un an ne vom reintalni, poate tu vei fi acelasi si eu aceeasi, poate nu, dar astazi tu Soarele, ti-ai coborat razele deasupra valurilor, le-ai scuturat printre stanci si mi-ai patruns in trup, in suflet si in minte.
Acum adio, caci “pe curand” nu va exista, nici pentru tine, Soarele cel de astazi, nici pentru mine, Femeia, cea de azi.
