Pana la inceputurile secolului al 18-lea, obiceiul bradului impodobit de Craciun a devenit comun in orasele si oraselele din regiunea Rhineland, dar nu s-a intins si in zonele rurale.
Lumanari de ceara si alte ornamente scumpe in acel timp, sunt gasite in atestari pana la sfarsitul secolului al 18-lea cand mai ales familiile instarite, le cautau si le cumparau, mandrindu-se cu un brad impodobit in preajma Craciunului.
De-a lungul Rhinului de Jos, o zona in care se puteau gasi populatii in majoritate romano-catolice, copacul de Craciun era privit ca un obicei protestant, cel putin la inceputuri. Ca rezultat, adoptarea acestui obicei nu a avut loc, pe o perioada destul de indelungata.
Obiceiul a inceput sa capete o larga raspandire si acceptare totusi cu inceputurile anului 1815, o data cu introducerea sau mai degraba re-introducerea acestuia de catre oficialii Prusiei ce au emigrat in aceasta zona dupa Congresul de la Viena.
In secolul al 19-lea, copacul sau bradul de Craciun a fost considerat un obicei derivat din cultura germana, mai ales de catre emigrantii de peste mari.
Un factor decisiv ce a ajutat la raspandirea obiceiurilor ce includeau si bradul impodobit de Craciun, l-a constituit decizia armatei germane sa puna un astfel de bradut impodobit in cazarmi si in spitalele militare in timpul razboiului Franco-Prusac. Numai la inceputul secolului 20, brazii impodobiti incep sa apara si in biserici, de data aceasta fiind si luminati cu lumanari sau beculete.
Adoptarea obiceiului de catre familiile nobiliare europene.
La inceputurile secolului al 19-lea, obiceiul impodobirii bradutilor de Craciun, a devenit popular in randul nobilitatii si s-a raspandit in general la curtile regale, pana in Rusia. Printesa Henrietta de Nassau-Weilburg a introdus copacul impodobit de Craciun la Viena, in 1816 si obiceiul s-a raspandit in toata Austria in anii ce au urmat.
In Franta, primul copac de Craciun a fost introdus in 1840 de catre ducesa D’Orleans. In Danemarca, un ziar danez, afirma ca primul bradut impodobit de Craciun, atestat, a fost aprins in 1808 de catre contesa Wilhemina de Holsteinborg. Era o contesa batrana ce a spus povestea primului copacel danez, impodobit de Craciun, scriitorului Hans Christian Andersen.
Ca urmare, el a publicat o poveste numita “Bradul de Craciun” in care re-aminteste de obiceiul impodobirii bradului, ca obicei apartinand Craciunului.
In Marea Britanie sau Anglia, traditia decorarii caselor cu copacei pururi verzi, a fost stabilita din timpuri indelungate. Sotia de origine germana a lui George al III-lea, Charlotte de Mecklenburg-Streitz, a introdus bradutul de Craciun la o petrecere pe care a dat-o pentru niste copii, in anul 1800. Obiceiul nu s-a intins la inceput si in celelalte orase, ci a ramas mai degraba unul ce apartinea de familia regala. Regina Victoria, de mic copil, a fost familiara cu acest obicei, bradutul impodobit fiind amplasat in camera sa, de fiecare Craciun.
In jurnalul sau din ajunul Craciunului, anul 1832, incantata printesa de numai 13 ani scria: “Dupa cina… am fost toti in camera de desen, ce se afla langa cea pentru micul-dejun…Existau 2 mese mari si rotunde, pe care erau 2 copaci impodobiti cu luminite si ornamente din zahar. Toate cadourile de Craciun, erau la locul lor, in jurul copaceilor…”
